Suntem și pe Facebook!

link-facebook

DIRECTOR DE PROGRAM

Detalii despre curs:

Tipul cursului: perfecționare
Cod COR: 121013
Durata cursului: 60 ore
Condiții deînscriere: învățământ superior

Descrierea/Beneficiile cursului:

Directorul de program defineşte şi formulează direcţii de dezvoltare strategică la nivelulorganizaţiei, planifică şi coordonează implementarea de programe cu consultarea structurii deconducere în faţa căreia răspunde de deciziile luate şi de rezultatele obţinute, raportează în faţastructurii de conducere şi reprezintă instituţia în relaţiile cu terţii.
Cursul va fi axat pe dobândirea deprinderilor pentru un management unitar al proiectelor și programelor, într-un cadru instituţional eficace, care să asigure implementarea eficientă a acestora și maximizarea rezultatelor.
Cursul se adresează persoanelor din instituții publice, precum şi celor din organizaţii private care primesc finanțare publică sau care pot accesa/derulează deja proiecte cu finanțare europeană.

Competențe profesionale

Competențele pe care le veți dobândi și dezvolta sunt:

– Comunicarea interactiva;
– Lucrul in echipe multidisciplinare;
– Dezvoltarea profesionala;
– Utilizarea calculatorului;
– Urmarirea implementarii programelor;
– Coordonarea elaborarii instrumentelor de monitorizare, evaluare, raportare;
– Organizarea activitatilor departamentului;
– Coordonarea activitatilor din departamentul de programe;
– Optimizarea derularii programelor;
– Asigurarea instruirii personalului din department;
– Coordonarea proceselor de culegere si analiza a informatiilor;
– Coordonarea activitatii personalului din departament.

There are no reviews yet. Be the first one to review.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Centrul de Consultanță și Studii Europene

Stiri și noutăți de ultimă oră:

Pentru orice sesizare sau observatie privind activitatile noastre specifice, va rugam sa ne contactati
la adresa sesizari (@) cursuriccse.ro

Intrebari si raspunsuri prin E-mail

Unde ne puteți găsi

Sediul central:
Str. Energiei nr.24A, Galați – România

Filiala București:
B-dul Naţiunile Unite, nr 1, Bl. 108A, Sc. 1, Et. 6, Ap. C6, sector 5

Telefoane

0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700, (FAX) 0236419608

Program

Luni – Vineri – orele 08-20;
Sambata – orele 08-14;
Duminica – inchis.

Copyright 2017 CCSE ©  Toate drepturile rezervate